Acasă Economie SUA: Taxele vamale pe oţel şi aluminiu din UE întră în vigoare pe 1 iunie

SUA: Taxele vamale pe oţel şi aluminiu din UE întră în vigoare pe 1 iunie

Taxele vamale asupra oţelului şi aluminiului importat de SUA din UE vor intra în vigoare automat pe 1 iunie în situaţia în care Uniunea Europeană şi Statele Unite nu vor încheia un acord până atunci, relatează Reuters, citând o sursă din cadrul Ministerului Economiei din Germania.

„Din ce ştiu eu, taxele vamale vor intra automat în vigoare”, a precizat oficialul german, adăugând însă că negocieri încă au loc.

La începutul acestei săptămâni, ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, preciza că „trebuie să evităm taxe mai mari, dacă este posibil, şi asta înseamnă că suntem dispuşi să fim de acord cu punctele americane care sunt necesare intereselor noastre mutuale”.

Taxele vamale, îndreptate îndeosebi împotriva Chinei, ar urma să fie de 25% pe oţel şi de 10% pe aluminiu. Ele nu au intrat încă în vigoare datorită unei scutiri acordate Uniunii Europene de către preşedintele american Donald Trump, şi care expiră pe 1 iunie.

Acest termen valabil până pe 1 iunie este, de fapt, o prelungire a scutirii acordate Uniunii Europene în luna martie. Ea a venit pe fondul unor promisiuni ale lui Donald Trump referitoare la „flexibilitate şi cooperare pentru cei care sunt prieteni adevăraţi şi care ne tratează corect, atât din punct de vedere comercial, cât şi militar”.

UE a ameninţat Statele Unite cu măsuri similare pentru motocicletele Harley Davidson, blugii Levis şi wiskey.

Taxele fac parte din politica mai amplă anunţată de președintele Donald Trump în timpul campaniei electorale, potrivit căreia o parte a acordurilor comerciale vor trebui să fie renegociate cu scopul reducerii deficitului comercial. Anul trecut, de exemplu, acesta a ajuns la cifra de aproximativ 566 de miliarde de dolari – din care mai mult de jumătate cu China (375 de miliarde de dolari).

Deficitul pare să se fi redus în primele patru luni ale anului 2018, conform datelor oferite de Trading Economics, Statele Unite înregistrând exporturi de 208,53 miliarde de dolari şi importuri de 257.48 miliarde de dolari, având deocamdată un deficit comercial de 49 de miliarde de dolari.

Potrivit Biroului American de Statistică, în primele patru luni ale anului Statele Unite au importat 12,5 milioane de tone de oţel, totalizând 10,2 miliarde de dolari. Asta în timp ce producţia de oţel americană a totalizat 30,3 milioane de tone oţel în aceeaşi perioadă.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Alina VĂLEAN
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Herbert Kickl: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Protest masiv la Viena împotriva măsurilor COVID și a vaccinării obligatorii 

Zeci de mii de oameni, mulți dintre ei susținători de extremă dreapta, au protestat sâmbăt…