Acasă Intern Codul Penal şi Codul de Procedură Penală vor fi corectate după motivările CCR

Codul Penal şi Codul de Procedură Penală vor fi corectate după motivările CCR

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat, luni, că asupra proiectelor Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, vor fi făcute „corecţiile necesare” în Legislativ, după publicarea motivărilor Curţii Constituţionale.

„Vineri şi sâmbătă au avut loc, la Veneţia, dezbateri asupra celor două rapoarte. Vor apărea, în cursul zilei de astăzi, sau mâine, concluziile la cele două rapoarte, unul care vizează justiţia, celălalt care vizează Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Eu am participat acolo şi punctul de vedere pe care l-am exprimat şi pe care vi-l spun şi dumneavoastră este următorul. În ceea ce privesc Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, aşteptăm hotărârile pe care CCR urmează să le dea în această săptămână, este vorba de Codul Penal. În ceea ce priveşte CPP aşteptăm motivarea şi în funcţie de aceste două motivări şi de punctele exprimare de Comisia de la Veneţia vom face corecţiile necesare”, a declarat, luni, la Parlament, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

Social-democratul a adăugat că în privinţa legilor justiţei Comisia de la Veneţia a fost dezinformată.

„În ceea ce priveşte cel de-al doilea raport care vizează legile justiţiei, nu s-a luat în discuţie OUG 92, singura observaţie a fost că această ordonanţă a ajuns foarte târziu, urmând ca în perioada următoare să operăm modificările în consecinţă. Singura observaţie faţă de raportul preliminar din vară a fost aceea că o serie de greşeli au fost corectate, cum a fost cea cu netemeinicia, care a fost o dezinformare a Comisiei de la Veneţia”, a punctat Iordache.

Curtea Constituţională a României are termen pe 24 octombrie pentru propunţarea pe sesizarea PNL, USR, PMP şi cea ÎCCJ asupra iniţiativei legislative care aduce modificări Codului Penal.

Pe 12 octombrie, CCR a decis că un număr de 64 de dispoziţii din legea de modificare a Codului de Procedură Penală sunt neconstituţionale, în timp ce 31 de dispoziţii pentru care s-au ridicat obiecţii sunt constituţionale. Motivarea hotărârii Curţii nu a fost publicată până în prezent de instituţie.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…