Acasă Cultură ”Babele” din 1-9 martie: Tradiţii, superstiţii

”Babele” din 1-9 martie: Tradiţii, superstiţii

”Babele” sunt considerate personaje ale mitologiei populare româneşti şi, încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.

Conform credinţei populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care începând cu 1martie şi până pe data de 9 a aceleiaşi luni, aceasta începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.

Conform calendarului ortodox, bătrânii sunt de părere că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului, astfel că, în funcţie de vremea din ziua aleasă în intervalul 1-9 martie. Vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine dacă în ziua aleasă caq ”babă” este soare și  vreme frumoasă. Dacă, din contră, vremea este urâtă și mohorâtă vom fi supărăcioşi şi mohorâţi la fel ca ”baba” aleasă. Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.

Cum se alege ”baba”?

În popor circulă două variante legate de alegerea unei zile ca ”babă”. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie. O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea ”baba” conform cu ziua respectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, alegerea ”babei” se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, ”baba” se calculează 2+8=10, 1+0= 1, astfel că ”baba” va fi pe 1 martie.

Tradiţiile legate de ”babe” sunt diferite, în funcţie de zonă

În Muntenia sunt 12 babe, nu 9 ca în restul ţării, iar în Maramureş se obişnuieşte ca în primele zile din martie să se bată uşile, pentru ca iarna să plece din casă şi să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde.

În Transilvania, ”babele” se numesc ”vântoase”, din cauza vremii capricioase.

În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că ”babele” reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…