ALDE analizează suspendarea președintelui Iohannis de Claudia DUȚĂ postat pe 22/08/2018 Foto: Media Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, a anunţat că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis se impune doar în condiţiile în care această acţiune nu va perturba funcţionarea statului, în contextul în care președintele PSDS, Liviu Dragnea, a spus că încă doreşte suspendarea şefului statului. „Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis – tot mai depăşit de cerinţele şi demnitatea funcţiei pe care o ocupă – este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri şi consecinţe. Declanşarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism şi violenţă de lideri politici lipsiţi de scrupule, poate avea urmări imprevizibile. Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părţi bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condiţiile în care suntem convinşi că respectiva operaţie nu va perturba funcţionarea statului, precauţie cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Doar în urma unei astfel de evaluări şi a asumării concluziilor sale putem să exprimăm, în deplină cunoştinţă de cauză, o opţiune sau alta în privinţa declanşării procedurii de suspendare”, a transmis ALDE, miercuri pe Facebook. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi seară, că o susţine în continuare pe Viorica Dăncilă, pentru că este un premier bun şi că intenţia suspendării şefului statului Klaus Iohannis stă în picioare. „Eu aş vrea (suspendarea preşedintelui Iohannis). Să vedem dacă domnul Tăriceanu şi-a schimbat opinia. Eu în continuare, fără nicio ezitare o susţin pe Viorica Dăncilă, din toate punctele de vedere, pentru că este un premier bun. Şi ea a devenit o ţintă. Vreau să îi anunţ pe toţi şi pe toţi susţinătorii noştri că nu vom sta cu mâinile în sân”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, marţi seară la Antena 3. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia