Acasă Intern Nicuşor Dan: Justiţia a decis definitiv că imobilul academicianului Alexandru Rosetti a fost demolat ILEGAL

Nicuşor Dan: Justiţia a decis definitiv că imobilul academicianului Alexandru Rosetti a fost demolat ILEGAL

Casa academicianului Alexandru Rosetti, din strada Dionisie Lupu nr. 56, a fost demolată ilegal, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti, care a anulat, printr-o hotărâre dată în decembrie 2018, doua autorizaţii privind clădirea, anunţă deputatul Nicuşor Dan.

„Distrugerea abuzivă şi ilegală a imobilului din strada Dionisie Lupu nr 56, care a aparţinut academicianului Alexandru Rosetti, fondatorul şcolii româneşti de lingvistică, a fost confirmată în justiţie. Prin decizia pronunţată în dosarul 26742/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti a anulat autorizaţia de desfiinţare, precum şi autorizaţia de construire pentru imobilul de şase etaje din str. Dionisie Lupu nr. 56”, arată parlamentarul, într-un comunicat de presă.

Procesul a fost iniţiat în 2012 de Asociaţia pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Clădirea construită la sfârşitul secolului XIX a fost demolată în 2011, în baza unei autorizaţii emise în 2009 de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. În locul ei a fost construit un imobil de şase etaje, în baza unei autorizaţii emise tot în 2011 de primarul Oprescu.

Acum, cele două autorizaţii au fost anulate irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti, susţine Nicuşor Dan.

„Pentru autorizaţia de desfiinţare au fost două motive principale de nelegalitate invocate. În primul rând, nu a fost obţinut avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, în condiţiile în care imobilul figura ca nedemolabil într-o reglementare a zonei realizată de Universitatea de Arhitectură. In al doilea rând, Primăria Sectorului 1 nu mai era competentă să emită autorizaţia de desfiinţare după modificarea legii construcţiilor, competenţa revenind Primăriei Generale. Pentru autorizaţia de construire, principalul motiv de nelegalitate a fost depăşirea înălţimii maxime permise în zona construită protejată Pitar Moş, de maximum 13 metri. În plus, exista condiţia ca înălţimea noii construcţii să nu depăşească cu mai mult de 3 metri nivelul construcţiilor învecinate. Aşa cum se poate vedea pe planşa ataşată, condiţia a fost încălcată flagrant”, potrivit sursei citate.

Instanţa a constatat în 2018 ceea ce noi spunem din 2011. Unde au fost instituţiile statului în acest timp? Unde a fost Inspectoratul de Stat în Construcţii, unde a fost Prefectul, unde a fost Parchetul? Vom continua noi demersuri în justiţie. În primul rând, un litigiu civil pentru revenirea la situaţia anterioară. În al doilea rând, după motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, o plângere penală pentru abuz în serviciu cu foloase necuvenite pentru altul: asta înseamnă că un arhitect şef şi un primar să dea etaje în plus pentru un privat” a spus deputatul Nicuşor Dan, membru al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…