Acasă Intern Parlamentul a decis ca jurnaliștii să fie scutiţi de la plata impozitului pe venit

Parlamentul a decis ca jurnaliștii să fie scutiţi de la plata impozitului pe venit

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă pentru completarea Codului fiscal, potrivit căreia jurnaliştii şi tehnicienii în radiodifuziune şi televiziune să fie scutiţi de la plata impozitului pentru veniturile din salarii, asimilate salariilor şi din drepturile de proprietate intelectuală.

Legea a fost adoptat cu 174 de voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” şi 91 de abţineri, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de lege, la articolul 60 referitor la scutirile impozitului pe venit sunt introduse „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin (1) – (3), şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Proiectul de lege prevede ca la articolul 7 să fie introdusă definiţia activităţii de jurnalism ca fiind „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

Actul normativ a mai fost pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, cu raport de respingere, dar a fost retrimis la Comisia de buget, care a rediscutat proiectul în 3 decembrie anul trecut şi a dat un raport suplimentar de adoptare.

Camera Deputaţilor este for decizional, legea va merge la preşedinte pentru promulgare.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…