SONDAJ – Dezastru pentru Guvernul Orban: Românii îl consideră mai corupt decât guvernele PSD de Victoria BRAN postat pe 06/07/2020 Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS arată o percepţie negativă a românilor cu privire la Guvernul Orban. Românii nu au încredere în capacitatea PNL de a gestiona situaţia economică şi îl consideră mai corupt decât guvernele PSD, informează stiripesurse.ro. Potrivit sondajului, majoriatea românilor (55%) consideră că PNL nu are oameni pregătiţi să gestioneze criza economică și cred că Guvernul PNL a profitat de pandemie pentru a face achiziţii netransparente (53%). Mai mult, românii cred că președintele Iohannis şi PNL întreţin intenţionat panica (48%). O adevărată surpriză este faptul că mai mulţi români cred că Guvernul Orban este mai corupt decât guvernele PSD decât cei care cred contrariul. Potrivit sondajului, 68% dintre români consideră că amenzile din starea de urgenţă au fost abuzive, iar 66% consideră că decizia CCR de a le declara neconstituţionale a fost corectă. Deşi majoritatea românilor cred că Parlamentul a procedat corect când a prelungit starea de urgenţă şi când a încuviinţat starea de alertă, aceştia nu văd cu ochi buni măsurile luate în baza acestor stări execepționale şi consecinţele acestor decizii. Sondajul a fost realizat prin metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților, pe un eșantion de 1100 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-2,95% la un nivel de încredere de 95%. Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date INS. 5/5 - (1 vote) Distribuie pe:Victoria BRAN
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia