Balenă gestantă, cu peste 20 de kilograme de plastic în burtă, moartă pe o plajă din Italia de Adela BOTOȘ postat pe 02/04/2019 O balenă gestantă, care avea în burtă peste 20 de kilograme de plastic, a fost găsită moartă pe o plajă din Sardinia, fapt ce a dus atât la moartea acesteia cât şi a fetusului, a anunţat ministrul Mediului din Italia, potrivit CNN. În stomacului mamiferului s-au găsit saci de gunoi, plase de pescuit şi alte reziduuri, informează pentru CNN un membru al organizaţiei guvernamentale SeaMe care are ca scop protejarea apelor şi a oceanelor. Balena, care avea o lungime de opt metri, a fost găsit pe o plajă din Sardinia, în Porto Cervo. Ministrul Mediului din Italia, Sergio Costa, a postat pe Facebook mesajul: „Mai există oameni care spun că astea nu sunt probleme importante? Pentru mine nu numai că sunt importante, dar le consider chiar prioritare. Ne-am obişnuit cu confortul obiectelor dispensabile în trecut, iar acum plătim consecinţele, în special animalele.” Cauza decesului va fi cunoscută după examinările histologice şi toxicologice efectuate de medicii veterinari din Padova, în nordul Italiei. Costa a făcut, de asemenea, referire la aprobarea recentă de către Parlamentului European aunei legi care interzice până în 2021 o gamă largă de articole de plastic de unică folosinţă, cum ar fi paie, beţişoare de urechi şi tacâmuri. „Italia va fi una dintre primele ţări care o vor implementa. Războiul împotriva plasticului de unică folosinţă a început şi nu ne vom opri aici”, a promis el. Luna trecută, o balenă tânără a fost găsită moartă în Filipine cu 40 de kilograme de saci de plastic în stomac. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe: