Reducerea producției de petrol de Daciana ROIBU postat pe 20/10/2017 OPEC a anunțat că reducerea producție de petrol va dura până la sfârșitul anului 2018. Anunțul a fost făcut ca urmare discuțiilor dintre ministrul rus al energiei, Alexander Novak și omologul său din Arabia Saudită, Khalid Al-Falih. Cele 24 de națiuni producătoare de petrol care au convenit, anul trecut, să reducă producția de petrol au extins, deja, o dată acordul cu nouă luni, respectiv până la sfârșitul lunii martie 2018. Khalid Al-Falih se află în turneu în țările membre OPEC pentru a obține consensul pentru prelungirea cu încă 9 luni a termenului, a declarat secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, joi, la conferința Oil & Money de la Londra. Prelungirea termenului a fost solicitată de Vladimir Putin și de reprezentanții Iranului, Angolei și Algeriei. Se are în vedere o piață echilibrată a petrolului întrucât previziunile OPEC arată că stocurile excedentare nu vor fi eliminate complet până în al treilea trimestru al anului viitor. Excedentul de stocuri de petrol din țările industrializate comparativ cu media pe cinci ani a scăzut sub 160 MMbbl, mai puțin de jumătate din nivelul de la începutul anului. Scepticii care au afirmat că acordul nu ar funcționa s-au dovedit a fi greșite, a spus Barkindo. Distribuie pe: