Acasă Diverse EROARE în decizia de condamnare a fostului primar Sorin Oprescu

EROARE în decizia de condamnare a fostului primar Sorin Oprescu

Magistratul de la Tribunalul Bucureşti care a pronunţat, luni, decizia de condamnare a lui Sorin Oprescu ar fi făcut o eroare materială. Fostul primar ar fi condamnat, de fapt, la 5 ani şi 4 luni de închisoare, în loc de 4 ani şi 4 luni, reprezentanţii instanţei urmând să revină cu o îndreptare.

În baza art. 39 alin 1 lit. b Cod Penal inculpatul execută pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 1 an si 4 luni. În final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare”, este paragraful din decizia Tribunalului Bucureşti care ar conţine eroarea.

Reprezentanţii Tribunalului Bucureşti au precizat, pentru mass-media, că urmează să revină cu o îndreptare în privinţa deciziei de condamnare. Soluţia poate fi atacată.

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. În aceeaşi cauză au fost judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Ion Niţă şi Romeo Albu.

În cazul iubitei lui Oprescu, instanţa a decis: „Respinge cererea privind aplicarea masurii confiscării extinse pentru martora Nica Adriana. Ridică masura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, apartinând martorei Nica Adriana”.

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. În aceeaşi cauză au fost judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Ion Niţă şi Romeo Albu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Cornel Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu.

DNA îl acuză pe fostul primar că, în 2014, a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului pe Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela şi Şupeală Florin, „persoane obediente faţă de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit şi el la conducerea Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian”.

„In acest sens inculpatul Oprescu Sorin Mircea, folosindu-se de atribuţiile de Primar al Municipiului Bucureşti, a impus funcţionarilor competenţi din cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi Direcţia de Resurse Umane din subordinea sa, angajarea inculpatului Stanca Cristian, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituţiei şi, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la transformarea posturilor, în folosul aceluiaşi inculpat”, arată procurorii, în rechizitoriu.

Pe 05 septembrie 2015, Sorin Oprescu ar fi primit de la Bogdan Cornel Popa suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi de cei doi de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), în legătură cu un contract de execuţii lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului. Tot atunci, spun procurorii DNA, fostul primar, după ce a primit banii, a trimis unei alte persoane suma de 11.000 euro pentru a-şi achita o obligaţie contractuală.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…