Acasă Economie dm DROGERIE MARKT încurajează DEZVOLTAREA SINELUI printr-o campanie naţională

dm DROGERIE MARKT încurajează DEZVOLTAREA SINELUI printr-o campanie naţională

Lanțul de magazine al dm drogerie markt începe anul 2020 cu o propunere: să facem fiecare dintre noi paşii necesari pentru dezvoltare. Campania „Change” se bazează pe filozofia dm, care spune că a fi deschis la schimbare înseamnă, în acelaşi timp, a fi pregătit pentru nou, a fi deschis către lume şi a fi imparţial.

Campania se desfăşoară în mai multe etape, atât în mediul online, cât şi în magazine, dar, pentru început, accentul va fi pus pe următoarele două teme:

  • frumuseţea din interior – la începutul anului încurajăm reflecţia şi interogarea sinelui, oferind totodată inspiraţie pentru mai multă atenţie către un stil sănătos de viaţă şi „joie de vivre”;
  • frumuseţea din exterior – „Compararea este sfârşitul fericirii şi începutul nemulţumirii”, spunea filosoful Kierkegaard, astfel că dm drogerie markt ne încurajează să nu ne mai comparăm şi să nu ne mai punem la îndoială calităţile pe care le avem.

Compania dm drogerie markt s-a implicat şi se implică activ în comunitate, în creşterea sustenabilităţii şi a promovării unui stil de viaţă sănătos. O mare parte a produselor beneficiază acum de varianta bio şi eco-friendly, brandul oferind cumpărătorilor şi ambalaje biodegradabile.

Totodată, compania s-a implicat în mai multe acţiuni de responsabilitate socială, cea mai recentă fiind „Caravana îmbrăţişărilor”, desfăşurată în parteneriat cu MagiCAMP România.

Prin intermediul campaniei „Change”, promovată totodată şi în mediul on-line prin canalele media oficiale, dm încurajează „starea de bine”, atât interioară, cât şi exterioară, dar şi în relaţie cu ceilalţi şi cu mediul înconjurător.

În prima parte a anului, compania va pune la dispoziţia celor care trec pragul magazinelor, o mare diversitate de alimente sănătoase şi produse de wellness, îndemnându-i pe toţi să îşi găsească drumul propriu spre starea de bine din interior. Aceasta se derulează în perioada ianuarie-februarie şi susţine descoperirea şi redescoperirea lucrurilor care oferă linişte şi satisfacţie interioară.

Următoarea perioadă va vorbi despre frumuseţea din exterior, întreaga campanie aducând în prim-plan întrebări care activează, inspiră şi motivează – şi au întotdeauna legătură cu schimbarea.

Compania dm drogerie markt a fost înfiinţată în 1973, iar de atunci s-a extins în 13 ţări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, cu aproximativ 3500 de magazine şi 60.000 de angajaţi în Europa. În România, lanţul de magazine este prezent de mai mult de 12 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 940 de locuri de muncă şi a deschis peste 100 de magazine.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Ruxandra MIRCEA
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Jocurile Olimpice s-au încheiat, echipa României ocupă locul 46. Clasamentul pe țări

În clasamentul final pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo Delegaţia Statelor Unite …