Sesizare la ANAF pe declarația de avere a ministrului de Finanțe Florin Cîțu de Victor MAIER postat pe 24/02/2020 Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice Un avocat român pune la îndoială competența lui Florin Cîțu și a alertat ANAF-ul după ce a consultat declarația de avere a ministrului propus pentru Finanțe, informează Antena3. Avocatul și profesorul de Drept Corneliu- Liviu Popescu a făcut o petiție către ANAF în care sesizează faptul că Florin Cîțu, cel propus să gestioneze Finanțele, fie nu știe să completeze o declarație de avere, fie este un evazionist fiscal. ”Având în vedere declarația de avere din data de 22.11.2019 a domnului Florin Vasile Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, dată la numirea în funcție, (…) în care la cap. VII pct 3. „venituri din cedarea folosinței bunurilor” acesta indică la rubrica ”sursa venitului”: „contract vânzare bunuri imobile”, iar la rubrica ”venitul anual încasat”: „300.000 lei”. – Diferența fundamentală între cele două instituții juridice, vânzarea unui bun (care transferă dreptul de proprietate) și cedarea folosinței unui bun (cum ar fi închirierea). – Diferența fundamentală între venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, și venitul din cedarea folosinței bunurilor. – Faptul că omul mediu știe diferența dintre vânzarea unui bun și închirierea unui bun și știe că impozitul în cazul vânzării unui imobil se calculează și se încasează de notarul public la autentificarea contractului de vânzare, în timp ce impozitul pe venitul din cedarea folosinței bunurilor se declară și se plătește direct de proprietar. – Faptul că într-un stat democratic și drept, ministrul Finanțelor Publice ar trebui să aibă cunoștințe juridice și fiscale măcar de nivelul omului mediu, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală se află sub autoritatea ministrului Finanțelor Publice, solicit ANAF să acorde din oficiu asistentă fiscală”, se arată în petiția avocatului Liviu Popescu. În plus, avocatul cere ANAF să sesizeze Agenția Națională de Integritate și să efectueze un control de inspecție fiscală în acest caz. ”(…)În calitate de cetățean, alegător și contribuabil, am interesul legitim să știu dacă ministrul Finanțelor Publice este un incompetent profesional monumental în materia fiscalității, (…) și/sau este un analfabet funcțional, (…) și/sau este un evazionist fiscal demn de dispreț”, se mai arată în petiția avocatului către ANAF. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia