Șeful ANAF va fi demis la propunerea ministrului de Finanțe de Denisa ORBAN postat pe 03/01/2019 Foto: Media Ionuț Mișa, șeful ANAF Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a propus premierului Viorica Dăncilă schimbarea şefului ANAF, Ionuţ Mişa, iar şeful Executivului urmează să semneze ordinul, au declarat surse guvernamentale. Propunerea a ajuns deja la Guvern, iar Viorica Dăncilă este de acord cu aceasta, urmând să semneze, joi sau vineri, ordin de demitere a lui Ionuţ Mişa. Ministrul Finanţelor i-a reproşat şefului ANAF gradul de colectare redus pe anumite componente: TVA sau recuperarea prejudiciilor. ANAF a avut un an bun din punct de vedere al încasărilor, dar în lunile octombrie şi noiembrie a fost înregistrată o plafonare a acestora. „Referitor la planul de colectare, în el trebuie avute în vedere toate elementele obligatorii pentru ANAF, necolectarea din zona de TVA, creşterea cotei accizei, taxe vamale. O să vedeţi până la final de an un pachet de măsuri foarte clare pentru anul 2019, măsuri care să arate ce se va face şi care vor fi efectele acestor măsuri. Să vadă partenerii noştri internaţionali modul în care funcţionează statul. Nu ştiu dacă cineva trebuie să stea vreodată liniştit într-o funcţie care implică tot ceea ce înseamnă bugetul ţării”, a spus Teodorovici, în luna noiembrie. Anterior, ministrul Finanţelor declara că principalul criteriu de evaluare al performanţei lui Ionuţ Mişa este planul de încasări realizate de ANAF. Șefului ANAF i se reproșează gradul redus de încasare a TVA și a taxelor de la marile companii care activează în România. De altfel, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat recent la Antena 3 că, firmele românești plătesc anual impozite de 55 de miliarde de euro în timp ce multinaționalele doar 2,5 miliarde euro (inclusiv băncile străine din România). 5/5 - (2 votes) Distribuie pe: