Acasă Extern Israelul analizează un plan de pace pe model CONFEDERATIV: Cisiordania, Fâşia Gaza şi Iordania

Israelul analizează un plan de pace pe model CONFEDERATIV: Cisiordania, Fâşia Gaza şi Iordania

Israelul analizează posibilitatea unui plan de pace axat pe un model confederativ în Cisiordania, Fâşia Gaza şi Iordania, afirmă Ayelet Shaked, ministrul israelian al Justiţiei, citată de cotidianul Times of Israel.

„Planul nostru este să aplicăm suveranitate israeliană în Zona C şi să le oferim palestinienilor de acolo cetăţenie israeliană. Zonele A şi B vor fi parte a unei confederaţii, împreună cu Iordania şi Fâşia Gaza”, a declarat Ayelet Shaked.

„Există o populaţie palestiniană numeroasă în Iordania, iar palestinienii au deja un stat în Fâşia Gaza. În viitorul îndepărtat, o confederaţie a acestor trei entităţi ar fi drumul înainte corect”, a adăugat ea.

Răspunzând întrebării unui reporter despre încheierea conflictului israelo-palestinian, Ayelet Shaked, membră a partidului naţionalist Căminul Evreiesc (HaBayit HaYehudi), a părut să exprime susţinere pentru „Planul de Stabilitate” elaborat de liderul formaţiunii, Naftali Bennett.

Publicat iniţial în anul 2012, acest plan prevede anexarea de către Israel a Zonei C din Cisiordania, unde sunt cele mai multe colonii evreieşti. Conform Acordului Oslo, Israelul are control administrativ şi militar asupra Zonei C, care include 60 la sută din teritoriul Cisiordaniei. Palestinienii care locuiesc în Zona C ar urma să primească cetăţenie sau rezidenţă israeliană, în timp ce aceia care sunt în Zonele A şi B – aflate sub control palestinian total sau sub control palestinian-israelian – se vor autoguverna, deşi nu ar avea un stat suveran.

Ayelet Shaked a admis că liderii palestinieni nu sunt de acord acum cu acest plan de pace şi că insistă pentru crearea unui stat pe baza frontierelor din anul 1967, dar a argumentat că această poziţie s-ar putea schimba în timp. „Astăzi nu sunt de acord, ar putea părea ceva ştiinţifico-fantastic”, a precizat ea.

Administraţia Donald Trump a definitivat planul de pace israelo-palestinian, care va fi prezentat la începutul anului 2019, a anunţat ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Danny Danon.

„Din ceea ce ştim, planul va fi prezentat la începutul anului 2019, adică în curând. Nu cunoaştem detaliile planului, dar ştim că a fost finalizat”, a declarat Danny Danon marţi, conform cotidianului Times of Israel. Diplomatul israelian a subliniat că începutul anului 2019 este o perioadă bună pentru prezentarea planului de pace, cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din Israel. Anunţarea planului la începutul anului 2019 va permite „evitarea interferenţelor în dezbaterile politice din Israel”, a spus Danon, precizând că nu ştie dacă planul prevede soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…