Iulian Fota: Lui Liviu Dragnea i s-a ridicat viza de SUA de Cătălin RUS postat pe 26/03/2019 Fostul consilier prezidențial Iulian Fota spune că în mediul înalt din Bucureşti s-ar fi aflat că lui Liviu Dragnea i s-ar fi ridicat viza pentru Statele Unite ale Americii, relatează adevarul.ro. „Gândiţi-vă că domnul Dragnea este într-o situaţie disperată. El nu are viză de Statele Unite. Sunt voci foarte importante, grele care spun şi poate că aici şi noi ne-am putea lămuri în zilele următoare, că domnului Liviu Dragnea i s-a ridicat viza de Statele Unite. Asta mi se pare un lucru foarte interesant. Mai ales că avem o antiteză între acea fotografie faimoasă în care domnul Dragnea dădea mâna cu domnul Trump şi apoi această chestiune cu ridicarea vizei de către Statele Unite. Asta îţi arată o schimbare la 180 de grade şi un gest disperat, dar disperarea a dus la costuri pentru România de câştigare a unei relaţii cu SUA pentru a contrabalansa izolarea asta internaţională în care PSD se află pe linia cu UE şi Bruxellesul, inclusiv cu Partidul Socialist. În perspectiva celor două campanii care vin a făcut gestul acesta. Uitaţi-vă care este miza. S-a încercat o schemă de-asta românească, ca la Teleorman. A crezut că aşa cum rezolvi lucrurile la Teleorman le rezolvi şi în politica internaţională. O să ne coste pe toţi,” a spus fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională Iulian Fota la postul de televiziune Digi24, scrie stiridiaspora.ro. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia