Acasă Intern Secretarul general PSD: În mod cert, Klaus Iohannis se cere SUSPENDAT

Secretarul general PSD: În mod cert, Klaus Iohannis se cere SUSPENDAT

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis ”în mod cert se cere suspendat” şi că refuzul numirii celor doi miniştri şi a şefului Armatei este ”un mesaj foarte clar că nu-i mai pasă de nimeni şi de nimic”.

”În mod cert, Iohannis se cere suspendat. Prin tot ceea ce face în fiecare zi, devenind tot mai duşmănos cu propria-i ţară, încălcând în mod deliberat toate legile ţării, Constituţia şi deciziile Curţii (Constituţionale – n.r.), Iohannis acţionează în mod clar conform unui plan creat de şefii unei instituţii în sensul de a fi suspendat. Aceste mişcări deasupra legii prin care arată că se ştie protejat de parchete şi de alte instituţii de forţă, dar blochează la nesfârşit România. Mai mult, prin tot ce întreprinde în ultima perioadă, Iohannis îndeamnă opinia publică la nesupunere constituţională, călcând astfel în picioare toate deciziile democraţiei şi statului de drept”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

Ștefănescu a mai spus că liderii PSD şi ALDE trebuie să se ”gândească foarte serios” la declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

”Refuzând pe bandă rulantă nominalizări de miniştri, schimbarea unor şefi de parchete şi de instituţii, iar mai nou numirea noului şef al Armatei Române, transmite un mesaj foarte clar că nu-i mai pasă de nimeni şi de nimic şi ne cere pur şi simplu nouă, celor din coaliţia de guvernare să începem procedurile de suspendare, chestiune la care va trebui să ne gândim foarte serios pentru că lucrurile au luat-o razna, iar opinia publică este absolut siderată de ceea ce se petrece în ultimul timp”, a mai spus Ştefănescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă, actualul şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.

„Această propunere făcută nu respectă rigorile legii. În consecinţă CSAT nu a aprobat solicitarea ministrului Apărării”, a spus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a spus vineri că preşedintele Klaus Iohannis a anunţat-o că nu va da curs numirilor celor două propuneri de la Dezvoltare şi Transporturi, chiar dacă CCR a stabilit că există un conflict de natură juridică şi trebuie emise decretele de numire.

Preşedinţia a reacţionat faţă de întârzierea publicării în Monitorul Oficial a decretului prin care i se prelungeşte mandatul şefului SMG, precizând că împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate.

”Imediat după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Decretul Preşedintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condiţiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaţilor, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedinţia aminteşte că Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 202/1998, precum şi de alte acte normative.

”Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituţie, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituţiile cu atribuţii în această procedură. Preşedintele României atenţionează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 şi, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Liviu Dragnea încearcă să blocheze decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă, actualul şef al Statului Major al Apărării pentru a nu fi publicat în Monitorul Oficial.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…