Iranul promite o ripostă asupra Israelului de Victoria BRAN postat pe 11/04/2018 Foto: Media Liderului Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei Teheranul a promis marţi o ripostă după uciderea a şapte iranieni într-un atac aerian care a avut loc în Siria şi a fost atribuit Israelului, informează AFP. Mass-media din Iran au revizuit marţi numărul victimelor de la patru la șapte morți după atacul cu rachete care a vizat baza aeriană T-4 din provincia siriană Homs. Iranul, Siria şi Rusia au pus pe seama Israelului responsabilitatea acestui atac, în care au murit în total 14 oameni, conform ultimului bilanţ. ”Atacul regimului sionist în Siria nu va rămâne fără răspuns”, a declarat Ali Akbar Velayati, consilier al liderului Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, citat de agenţia iraniană Isna, la sosirea sa la Damasc pentru o întrevedere cu preşedintele sirian Bashar al-Assad. Iranul și Rusia sunt principalii susţinători ai regimului de la Damasc şi au jucat un rol important în recentele victorii ale forţelor guvernamentale siriene împotriva rebelilor din Ghouta de Est. Iranul a trimis în Siria mii de combatanţi prezentaţi drept ‘voluntari’ veniţi din Iran, dar şi din Afganistan sau Pakistan, şi antrenaţi la faţa locului de ‘consilieri militari’ iranieni. Ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, i-a răspuns preşedintelui american Donald Trump, după ce Casa Albă a pus în discuţie ‘responsabilitatea’ Iranului şi Rusiei într-un recent atac comis aparent cu arme chimice împotriva unui bastion al reblilor sirieni. Iranul ‘nu a încetat niciodată să condamne utilizarea de arme chimice indiferent de cine face acest lucru şi a fost el însuşi victima utilizării lor de către Saddam Hussein cu susţinerea SUA’, a scris Zarif pe contul său de Twitter, cu referire la atacurile cu arme chimice întreprinse de Saddam Hussein, în timpul războiului dintre Irak şi Iran (1980-1988). ‘Ameninţările (lui Trump) de a repeta agresiunile impulsive sunt simptomatice pentru politica americană care îi ajută pe extremişti’, a adăugat Zarif. Trump a promis luni seara un răspuns ‘puternic’ împotriva regimului de la Damasc şi aliaţilor săi, după presupusul atac cu arme chimice în Douma, situată lângă Damasc. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia