Acasă Extern Peter Pellegrini noul premier desemnat al Slovaciei

Peter Pellegrini noul premier desemnat al Slovaciei

Peter Pellegrini a fost mandatat de către preşedintele Slovaciei să formeze un nou guvern.

Preşedintele slovac Andrej Kiska l-a desemnat, joi, pe Peter Pellegrini să formeze un nou guvern, după demisia premierului Robert Fico, pe fondul crizei politice generate de asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Pellegrini, în vârstă de 42 de ani, este membru al partidului de centru stânga Smer-SD şi a ocupat funcţia de vicepremier pentru Investiţii şi Informatizare.

Înainte de o întrevedere cu preşedinte Slovaciei, Peter Pellegrini a spus că reconstrucţia guvernului este fundamentală, dar structura ministerelor va rămâne la fel.

Andrej Kiska a acceptat demisia lui Robert Fico, cel a încercat să menţină actualul guvern, pe fondul unor presiuni din partea comunităţii internaţionale şi a protestelor de amploare care au fost organizate în ultimele zile în Slovacia.

În cadrul alegerilor parlamentare din 2016, Peter Pellegrini a candidat de pe poziţia a treia a formaţiunii politice Smer-SD, după Robert Fico şi Robert Kalina. Pellegrini a fost descris drept „unul dintre cei mai importanţi politicieni din noua generaţie”.

Pe 25 februarie, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui, Martina Kusnirova, au fost descoperiţi morţi în locuinţă după ce poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap.

Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi din Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăţi frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetăţeni slovaci şi italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată „Ndrangheta”.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…