Acasă Extern Germania: SPD a nominalizat miniștri în noul guvern

Germania: SPD a nominalizat miniștri în noul guvern

Social-democrații germani au numit vineri doi politicieni proeuropeni în posturi cheie în noul guvern, primarul orașului Hamburg, Olaf Scholz, devine ministru de finanțe, iar Heiko Maas devine ministru de externe, a informat Reuters.

Liderul desemnat al SPD, Andrea Nahles și Scholz, au anunțat șase numiri ale partidului la o conferință de presă. Maas, care a fost ministrul justiției, îl va înlocui pe Sigmar Gabriel ca ministru de externe, a spus Nahles.

Duminică, SPD a spus că două treimi dintre membri săi au votat în favoarea repetării „marii coaliții”  din 2013 cu conservatorii cancelarului Angelei Merkel pentru a guverna Germania.

Noul guvern va fi investit în 14 martie.

Nahles a spus că Scholz, în vârstă de 59 de ani, avocat care sprijină integrarea europeană, va fi și vice-cancelar în noul guvern.

Conservatorii lui Merkel sunt supărați de faptul că a acceptat să acorde SPD postul de ministru de finanțe. SPD, în general, favorizează mai multe cheltuielile decât conservatorii, dar părțile au convenit să rămână la nivelul unui buget echilibrat fără noi datorii.

Jens Spahn, un critic al Angelei Merkel, de la numirea sa în funcția de ministru al sănătății, este văzut ca liderul aripii conservatoare.

Heiko Maas, în vârstă de 51 de ani, s-a făcut cunoscut în timpul când a fost ministrul justiției prin promovarea legislației care a forțat companiile Facebook și Twitter să elimine mesajele de ură de pe site-urile lor.

El este un critic deschis al partidului de extremă dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD), care are un discurs rasist și antisemit.

Maas intenționează să viziteze capitalele cheie, inclusiv Parisul – probabil cel mai devreme săptămâna viitoare – Londra, Varșovia, Bruxelles și Washington.

Hubertus Heil va prelua funcția de ministru al muncii. În vârstă de 45 de ani, a fost membru în Bundestag timp de aproape 20 de ani și a organizat două campanii electorale naționale pentru SPD în calitate de secretar general.

Ministerul pe care îl va conduce are cel mai mare buget – aproximativ 135 de miliarde de euro. SPD a câștigat la negocierea cu CDU punerea în aplicare a reformelor muncii, cum ar fi permiterea lucrătorilor să treacă la program scurt pentru perioade limitate.

Katarina Barley, în vârstă de 49 de ani, care a preluat funcția de ministru pentru familie anul trecut, va conduce ministerul justiției. Născută dintr-un tată britanic și mama germană, ea a studiat științele juridice și a lucrat la Curtea Constituțională Federală.

Franziska Giffey, în vârstă de 39 de ani, vine din fostul spațiu comunist, va deveni ministru pentru familie. Până în prezent, a fost primar al districtului Neukoelln din Berlin, care are mulți imigranți și șomaj ridicat.

Svenja Schulze, în vârstă de 49 de ani, a lucrat ca ministru al cercetării și științei în Renania de Nord-Westfalia, până când SPD a pierdut alegerile regionale în 2017, urmează să fie ministrul mediului.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…