Acasă Mediu Plasticul din Asia de Sud-Est poluează oceanele lumii

Plasticul din Asia de Sud-Est poluează oceanele lumii

Astăzi este Ziua mondială a Mediului, iar Organizația Națiunilor Unite solicită „cea mai mare curățare la nivel mondial” a poluării cu plastic, specialiștii fiind axați pe Asia de Sud-Est, cel mai mare poluator marin din lume.

Din marile orașe, cum ar fi Bangkok și Jakarta, până la stațiunile de pe plajă din Filipine și Vietnam, pungile și sticlele de plastic reprezintă imaginea omniprezentă a poluării din regiune.

La nivel global, circa 8 milioane de tone de material plastic sunt aruncate în ocean în fiecare an, ucigând viața marină și intrând în lanțul alimentar uman, conform raportului din  Programul de Mediu al SUA.

Cinci țări asiatice – China, Indonezia, Filipine și Vietnam și Thailanda – reprezentă 60% din deșeurile de plastic care se află  în ocean, potrivit unui raport al organizației Ocean Conservancy din anul 2015 și al Centrului pentru afaceri și mediu McKinsey.

Cele cinci economii au „generat o cerere în creștere pentru produsele de consum”, se arăta în raport, dar nu dispun de infrastructura de gestionare a deșeurilor pentru a face față creșterii cantității de gunoi din plastic.

„Urgența gunoiului” de pe insula indoneziană Bali și decizia filipinezilor de a închide insula turistică Boracay arată că guvernele recunosc impactul deșeurilor din plastic, a declarat Susan Ruffo, directorul pentru conservaarea mediului de la Ocean Conservancy pentru inițiative internaționale.

„Dar aceasta nu este doar o responsabilitate guvernamentală – corporațiile, societatea civilă și cetățenii au un rol imporant”, a spus ea, adăugând că angajamentele se îmbunătățesc.

Peste tot sunt deșeuri din plastic

Thailanda produce un milion de tone de deșeuri din plastic, a declarat Geoff Baker, director la Grin Green International.

„Oriunde te duci găsești găsești deșeuri din plastic”, a spus Baker, care a protestat pe social media în luna  aprilie, când s-a acoperit cu 700 de pungi de plastic, a intrat într-un 7-Eleven și a privit dezaprobator la oamenii care cumpărau banane învelite în plastic.

Moartea recentă a unei balene în Thailanda, care avea în stomac  80 de bucăți de gunoi de plastic  a atras atenția la nivel global asupra problemei polurii din regiune.

Compania CP All, care are peste 10.000 de magazine 7-Eleven în Thailanda, a declarat că va lansa astăzi o campanie pentru a reduce pungile de plastic în unele puncte de vânzare din provincia sudică Satun, ca parte a unei campanii de turism ecologic.

Dar, nu a menționat celelalte 76 de provincii, inclusiv Bangkok, unde 10 milioane de locuitori folosesc 80 de milioane de pungi de plastic pe zi, spune administrația capitalei.

Apel la conștientizare

Alte guverne au stabilit și obiective ambițioase.

Indonezia, aflată pe locul al doilea, după China, în studiul pentru anul 2015 privind deșeurile de plastic greșit gestionate de populațiile care locuiesc în apropierea zonelor de coastă din 192 de țări, a promis un miliard de dolari pe an pentru reducerea deșeurilor de plastic marin cu 70% până în 2025.

Au fost făcute mai multe încercări de impunere a impozitelor pe ambalajele din plastic pentru a ajuta la rezolvarea problemei deșeurilor. Ministrul Industriei, Airlangga Hartarto, s-a opus măsurilor fiscale, declarând că va afecta industria locală de alimente și băuturi.

În Filipine, amenințarea pentru viața marină ar trebui să fie un „apel la conștientizare” pentru ca oamenii să reducă utilizarea plasticului, a declarat Jonas Leones, un înalt oficial al Departamentului de mediu.

Filipine, la fel ca vecinii săi regionali, nu au impus o interdicție la nivel național asupra pungilor de plastic, însă unele autorități locale reglementează utilizarea acestora. Unele mall-uri au înlocuit  plasticul cu pungi de hârtie și încurajează refolosirea  pungilor.

În Malaezia, noul ministru al locuințelor și al administrației publice locale, Zuraida Kamaruddin, a declarat într-un interviu acordat site-ului local de știri Malaysiakini că vrea să introducă o interdicție la nivel național asupra pungilor de plastic în decurs de un an.

Anchalee Pipattanawattanakul, un militant al Greenpeace în Asia de Sud-Est, a declarat că regiunea are nevoie de o strategie coordonată privind deșeurile din plastic.

„ASEAN declară că problema trebuie rezolvată”, a spus ea, referindu-se la Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est. „Dar nu există un plan de acțiune care să reducă efectiv utilizarea plasticului”.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Mediu
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…