Acasă Tehnologie Taxi zburător testat cu succes în Germania

Taxi zburător testat cu succes în Germania

Germania anunţă că a testat cu succes un taxi zburător cu motor electric. Vehiculul ar putea intra în transportul public în 2025, relatează The Guardian.

Taxiul zburător, dezvoltat de compania Lilium,  are la bază o tehnologie de decolare şi aterizare verticală.

Prevăzut cu cinci locuri şi alimentat cu baterii, vehiculul (numit tot Lilium) este conceput să poată zbura pe o distanţă de 300 de kilometri, care ar putea fi străbătută într-o oră la viteză maxim[, scrie The Guardian.

Lilium a mai testat în 2017 o maşinărie zburătoare de acest tip, însă era un model mult mai mic. Recentul zbor de control la distanţă, efectuat pe un aerodrom din Munchen, cu un prototip de dimensiuni mari, reprezintă un „pas uriaş” în evoluţia proiectului, spun reprezentanţii companiei.

Firma Litium a fost fondată în 2015 şi în doar patru ani a reuşit să atragă un volum investiţional de peste 100 de milioane de euro de la companiile Atomico, fondul de investiții tehnologice condus de co-fondatorul Skype Niklas Zennström și gigantul tehnologic chinez Tencent (TCEHY). Ţinta actualului proiect este dezvoltarea unui serviciu de transport după tiparul Uber.

„Nu suntem o companie care dezvoltă avioane. Lilium este un serviciu de mobilitate (…) Vehiculul arată frumos şi suntem încântaţi să-l vedem zburând pentru prima oară”, a declarat Daniel Wiegan, directorul executiv al companiei.

Ultima versiune a taxiului zburător – cu un loc pentru pilot şi patru pentru pasageri – va fi modelul pentru producţia în masă a vehiculului.

Prețul pentru o cursă cu taxi zburător va fi același cu al unui taxi automobil.

5/5 - (6 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Călin ISĂRESCU
Mai multe Tehnologie
Comentarii închise.

Recomandări

Cursul Leu – Euro va depăși 5 lei în următoarele luni

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4…