Promisiunea lui Iohannis: Aflarea adevărului şi pedepsirea celor vinovaţi de crimele comise la Revoluţie de Victoria BRAN postat pe 21/12/2018 Foto: Media Președintele Klaus Iohannis a declarat că, la 29 ani de la Revoluţie, va continua să militeze pentru aflarea adevărului şi pedepsirea celor vinovaţi pentru crimele comise şi că „onorăm memoria victimelor Revoluţiei doar opunându-ne ferm oricăror atacuri împotriva justiţiei şi a instituţiilor democratice”. „În Decembrie 1989, sătui de abuzuri şi neajunsuri, românii au ales să lupte în stradă pentru idealurile lor. Semenii noştri şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim astăzi în libertate şi democraţie. Voi milita, în continuare, pentru aflarea adevărului şi pedepsirea celor vinovaţi pentru crimele comise atunci”, a scris Klaus Iohannis, vineri, pe Facebook. Președintele Iohannis a subliniat că românii nu vor mai tolera o guvernare autocratică, bazată pe abuzul de putere, pe corupţie. „Istoria ne arată că niciun regim care îşi umileşte şi dispreţuieşte propriii cetăţeni nu poate rezista. Românii nu vor mai tolera o guvernare autocratică, bazată pe abuzul de putere, pe corupţie, incompetenţă şi pe dispreţul profund faţă de cetăţean. Onorăm memoria victimelor Revoluţiei doar opunându-ne ferm oricăror atacuri împotriva justiţiei şi a instituţiilor democratice”, a conchis Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis a depus, vineri dimineaţă, o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei la troiţa din Piaţa Universităţii. În urmă cu 28 de ani, în Bucureşti izbucnea Revoluţia care a dus la căderea regimului comunist. După o noapte în care armata a tras în protestanți și a trecut cu taburile peste baricada ridicată de revoluționari la Intercontinental, dictatorul Nicolae Ceuşeascu fugea, puterea rămânând scurtă vreme în mâinile poporului din stradă. Manifestaţiile începute la Timişoara, în 15 decembrie 1989, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes, însoţite de o reprimare sângeroasă, dar şi de declararea oraşului liber de comunism. Protestele din Timișoara şi-a găsit ecoul la Bucureşti în 21 decembrie. Comentariu: Din păcate, protestul maselor a fost confiscat de o clică de comuniști aflată în rândul II al cadrelor de conducere a PCR – aceștia fiind anti-Ceaușescu și pro KGB. 5/5 - (5 votes) Distribuie pe: