Acasă Intern Robert Turcescu: Desfiinţaţi Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale

Robert Turcescu: Desfiinţaţi Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale

Deputatul PMP Robert Turcescu i-a solicitat, luni, în Parlament, la Ora Guvernului, ministrului Educaţiei Naţionale Ecaterina Andronescu să desfiinţeze Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, care este “înţesată de politicieni şi de şmecheri cu epoleţi”.

„Crahul învăţământului este crahul naţiunii. Sunt cuvintele înscrise la intrarea unei importante universităţi, dar ele rezumă perfect şi trist situaţia în care se află astăzi România. Doi ani, patru miniştri, niciun rezultat. Este rezumatul guvernării PSD la capitolul educaţie din ianuarie 2017 şi până în prezent. Suntem pe buza prăpastiei pentru că plină ţara cu lucrări plagiate dar Guvernul refuză constant să facă ceva în privinţa lor, chiar dacă, personal, v-am oferit soluţiile necesare prin intermediul unui proiect de lege prin care propuneam transparenţă şi deschidere totală în ceea ce priveşte lucrările de doctorat. Se promovează constant tot felul de academii fantomă, aşa încât sinecuriştii cu doctorate dubioase să se poată bucura de titlul de academician. Doamna Andronescu, desfiinţaţi urgent Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. E înţesată de politicieni şi de şmecheri cu epoleţi care nu bfac altceva decât să-şi mai adauge un titlu şi un salariu în palmares”, a afirmat deputatul PMP.

Ecaterina Andronescu a declarat, luna trecută, că vrea să modifice evaluarea şcolilor doctorale, iar potrivit proiectului, aceasta se va face pe baza autoevaluării instituţiilor. În acest caz, Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii îi rămâne doar rolul de a primi rapoartele de autoevaluare, nu şi de a face verificări.

5/5 - (6 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…