Acasă Extern Noua ambasadă SUA din Ierusalim

Noua ambasadă SUA din Ierusalim

Israelul a emis autorizația pentru ca Ambasada SUA la Ierusalim să fie inaugurată așa cum a fost planificată în luna mai, a anunțat marți Ministerul Finanțelor.

Israelul a declarat că Ambasada SUA va fi deschisă în data de 14 mai, la cea de-a 70-a aniversare a fondării statului Israel. Un oficial din S.U.A. a spus că ambasada va fi amplasată într-un loc provizoriu din Ierusalim, unde se află acum o secție consulară a S.U.A.

Construirea clădirii ambasadei ar putea dura mai mulți ani.

Ministrul israelian de finanțe, Moshe Kahlon, a declarat că a împuternicit municipalitatea din Ierusalim în acest sens.

„Nu vom permite birocrației inutile să amâne transferul ambasadei americane la Ierusalim, capitala eternă a Israelului”, a spus Kahlon.

„Aceast demers face parte din diplomația strategică pentru statul Israel, iar administrația va face tot ceea ce este necesar pentru reușita programului”, a spus Kahlon.

Primarul orașului Ierusalim, Nir Barkat, a dat asigurări cu privire la respectarea calendarului, spunând la radio Israel, pe 9 martie: „Programul lor (al americanilor) va fi respectat”.

„Inițial, ambasada interimară din Arnona (cartier din Ierusalim) va conține spațiu de birouri pentru ambasador și un personal restrâns”, a declarat oficialul Ambasadei SUA din Tel Aviv.

„Până la sfârșitul anului viitor, intenționăm să deschidem un nou corp al ambasadei în Ierusalim, în complexul Arnona, care va oferi ambasadorului și echipei sale un spațiu de birouri extins”, afirma acesta.

Netanyahu a spus că Ierusalimul este „capitala poporului evreu de 3000 de ani”.

5/5 - (17 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…