Teodor Meleșcanu continuă seria întrevederilor la ONU de Victoria BRAN postat pe 27/09/2018 Foto: MAE Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu și Abdullatif Bin Rashid Al Zayani, Secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului , sediul ONU, New York, 26 septembrie 2018 Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, continuă seria întrevederilor și acţiunilor la cea de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Șeful diplomației române a participat la reuniunea ministerială informală cvadrilaterală Bulgaria-Croația-Grecia-România, organizată de vice-premierul şi ministrul de Externe croat, Marija Pejčinović Burić. Ministrul Teodor Meleșcanu la reuniunea ministeriala informală cvadrilaterală Bulgaria-Croația-Grecia-România În cadrul întâlnirii au avut loc discuții despre evoluțiile regionale şi modalităţile prin care statele din regiune pot contribui semnificativ la promovarea inițiativelor și proiectelor UE. Ministrul Meleșcanu a reiterat sprijinul țării noastre pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, una dintre prioritățile viitoarei Președinții semestriale a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va deține de la 1 ianuarie 2019. Teodor Meleșcanu a subliniat importanța unei coordonări strânse la nivel cvadrilateral pentru a sprijini statele din regiune în implementarea reformelor necesare. Șeful diplomației române a avut o întrevedere cu omologul său din Republica Armenia, Zohrab Mnatsakanyan, unde a evocat fundamentele solide a relațiilor româno-armene. Între poporul român și poporul armean există o îndelungată tradiție de cooperare și bună înțelegere, care a contribuit la numeroase realizări în planul culturii și spiritualității. Cei doi miniștri au reconfirmat cu acest prilej dorința de dezvoltare a relațiilor bilaterale pe toate dimensiunile în perioada următoare, evocând valoarea simbolică a coincidenței celor două centenare istorice sărbătorite, anul acesta, în România și în Republica Armenia. De asemenea, a fost reafirmat sprijinul României pentru intensificarea cooperării între UE și Armenia. Ministrul Teodor Meleșcanu și omologul său din Republica Armenia, Zohrab Mnatsakanyan Totodată, ministrul Teodor Meleșcanu a adresat felicitări omologului armean pentru eforturile de organizare a apropiatului Summit al Francofoniei, la Erevan, în perioada 7-12 octombrie 2018, evidențiind că Francofonia este încă un argument solid care apropie România și Republica Armenia în regiunea noastră. Ministrul Meleşcanu i-a adresat omologului din Republica Armenia invitația de a efectua o vizită oficială în România. Teodor Meleșcanu a avut o întrunire cu Abdullatif Bin Rashid Al Zayani, Secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, reiterând interesul României pentru încheierea unor documente bilaterale cu Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG). Cei doi a schimbat opinii asupra unor dosare regionale și internaționale de interes pentru ambele părți, cu accent asupra combaterii terorismului, situația de securitate din Siria și Yemen. În context, ministrul Meleșcanu a subliniat că România, ca stat care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, va continua să promoveze necesitatea soluționării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. În cadrul acestei întruniri, ministrul Teodor Meleșcanu a reiterat susținerea țării noastre față de reconcilierea statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului, organizație deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate. Ministrul Teodor Meleșcanu a avut, de asemenea, o întâlnire cu președintele Comisiei Uniunii Africane, în cursul căreia a reafirmat interesul României pentru consolidarea relațiilor tradiționale bune ale țării noastre cu țările africane. Eveniment în cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU De asemenea, ministrul Teodor Meleșcanu a participat recepția tradițională oferită de Delegația Uniunii Europene la New York în onoarea șefilor de delegații la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU. 5/5 - (14 votes) Distribuie pe: